Asociația Sophia Dreptății
Obiectul de activitate al Asociaţiei îl reprezintă acţiunile întreprinse în sfera de servicii de interes comun pentru membrii asociaţi si pentru comunitate, în scopul sprijinirii membrilor asociati, in demersurile pe care le realizeaza pentru apararea drepturilor lor.
joi, 2 ianuarie 2014
Asociația Sophia Dreptății
Scopul constituirii Asociaţiei constă în crearea cadrului organizatoric necesar initierii, dezvoltării, susţinerii, sprijinirii şi promovării unor activităţi de interes general şi comunitar în domeniul respectarii drepturilor omului, în vederea asistării persoanelor care au fost victime ale abuzurilor functionarilor, ale institutiilor sau ale altor organizatii, prin unirea experienţei şi profesionalismului membrilor săi.
Asociaţia va apăra şi susţine interesele si drepturile membrilor săi, faţă de structurile de putere, locale şi centrale, alte organisme, organizaţii şi instituţii naţionale şi internaţionale, va sprijini şi promova un climat social bazat pe dreptate si echitate, pe respectarea legislatiei, va sustine si promova activitatile de modificare a legislatiei, atunci cand realitatile sociale vor recomanda acest demers.
Asociatia va actiona pentru crearea unui climat propice care sa asigure o protejare reala a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)